Proiect de hotărîre Nr: 41 / 20 Martie 2017 privind aprobarea repartiției imobilului din fondul locativ al orașului Buhuși - strada Libertății, nr.181, sc. B, ap.3, pentru domnul Roman Ilie Arum

Postat de Buhusi la Lun, 20/03/2017 - 21:37

Consiliul Local Buhuşi, judeţul Bacău,întrunit în ședință ordinară;
Având în vedere:
- raportul nr. 11654/16.03.2017 al compartimentului de specialitate;
- expunerea de motive nr. 11654/16.03.2017 a Primarului oraşului Buhuşi;
- procesul verbal nr. 10157/01.03.2017 al Comisiei privind stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor, repartizarea și stabilirea criteriilor în baza cărora se repartizează locuințele sociale/fond locativ;
- H.C.L. nr.109/27.10.2014 privind aprobarea ”Regulamentului privind realizarea, repartizarea, închirierea, exploatarea şi administrarea locuinţelor sociale şi a locuinţelor din fond locativ de stat din oraşul Buhuși’’;
- H.C.L. nr. 70/28.07.2016 privind modificarea componenţei comisiei de analiză a solicitărilor de locuinţe devenite disponibile din fond locativ de stat, aprobată prin HCL nr.103/27.10.2004;
- Dispoziția nr. 938/06.10.2016 privind desemnarea unor membri care să facă parte din comisia de analiză a solicitărilor de locuințe devenite disponibile
- prevederile Legii nr.114/1996 privind Legea locuinţei – republicată şi modificată;
- H.G.R. nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 114/1996 – modificată şi completată;
- prevederile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia – modificată şi completată;
- Prevederile art.1777 – 1804, art. 1816 – 1836 ale Noului Cod Civil aprobat prin Legea nr. 287/17.06.2009, republicată şi modificată prin Legea nr.71/2001;
- prevederile Legii nr. 195/2006 – legea cadru a descentralizării, cu modificările și completările ulterioare;
- rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului local Buhuşi;
- în baza art. 36 alin. 2, lit. c, d, alin.5. lit.b, alin.6 lit. a pct.17, art. 45, art. 48, alin. 2 şi art.115 alin.1 lit.b din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia publică locală – republicată şi modificată.

SE PROPUNE:

Art.1. Se aprobă repartiția imobilului din fondul locativ al orașului Buhuși din strada Libertății, nr.181, sc. B, ap. 3, pentru domnul Roman Ilie Arum. Locuinţa repartizată este formată din 1 cameră de 28 mp, dependințe în suprafață de 2 mp, suprafață folosită în comun 16 mp și curte 19 mp.
Art.2. Prezenta hotărâre poate fi contestată în termen de 30 de zile la instanţa de contencios administrativă competentă, în condițiile Legii nr.554/2004 – legea contenciosului administrativ, republicată și modificată.
Art.3. Direcţia Buget Finanţe Contabilitate şi Serviciul Impozite şi Taxe vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.4. Prezenta hotărâre va fi comunicată Primarului oraşului Buhuşi şi Instituţiei Prefectului - Judeţul Bacău, în vederea exercitării controlului de legalitate.

INIŢIATOR ,
PRIMARUL ORAȘULUI BUHUȘI,
VASILE ZAHARIA