Spitalul din Buhuşi a obţinut acordul Ministerului Sănătăţii pentru aprobarea introducerii în structură a secţiei de îngrijiri paliative, care nu a mai existat de la înfiinţarea instituţiei, în 1977. Organizată ca un compartiment independent, cu două saloane şi nouă paturi, secţia urmează să obţină validarea de către Consiliul Local, autorizarea Direcţiei de Sănătate Publică şi evaluarea de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS). În ultimii ani, structura spitalului a cunoscut modificări majore prin crearea de specialităţi noi, suplimentarea numărului de paturi, implementarea unor strategii noi de abordare a pacientului. ,,Vom îmbogăţi cu noi specialităţi structura. Vom continua reabilitarea, modernizarea, dotarea cu aparatură performantă, accesând fonduri europene şi de altă natură, nerambursabile. Vom atrage noi medici, vom insista pentru schimbarea mentalităţilor”, a prezentat dr. Toron Mouhannad, managerul general al spitalului.
Eva TRANDAFIR
Sursa
ziarulevenimentul.ro