,,Un cadavru poate spune povesti nestiute, triste; dar niste povesti adevarate… “

Postat de Buhusi la Mar, 27/10/2015 - 09:57
buhusi spital

– spune Ioan Hanganu, necropsier.

Un sfios. Are sufletul doldora de sensibilitate. Nu cred ca a strivit vreodata vreo floare. Zice ca istoria unui om, orice statut ar fi avut el, trebuie respectata. Trupurile prin care a cautat istorii decriptate de medici ar putea popula singure un intreg cimitir .

Necropsier? De unde pâna unde? Nu este o meserie la indemâna oricui…

Inaintea mea, necropsier la acest spital a fost un verisor de-al meu, care, din pacate, a decedat prematur. Eu am ales jobul asta. Nu stiam daca voi putea rezista. Directorul de atunci mi-a spus ca nu voi rezista nici trei saptamâni. Ştia ca sunt mai sensibil, mai emotiv. Au trecut 13 ani… Dar, in primele trei luni de slujba n-am putut mânca niciodata carne…

Când erai elev în gimnaziu/liceu, ai facut macar o vivisectie ?

Bineinteles. Nu aveam emotii, dar nu mi-a trecut niciodata prin cap ca voi fi necropsier…

-Erai casatorit atunci când ai optat pentru acest job?

– Da. Atunci când i-am spus sotiei ca as vrea sa optez pentru povestea asta, a crezut ca este o gluma. Dar a acceptat. Copilul meu, care are mult umor, când este intrebat la scoala cu ce se ocupa tatal lui zice: ,,Lucreaza la spital. Taie morti!” Pâna când se dumiresc, toti fac ochii mari…

– Cam câti morti v-au trecut prin mâna, prin bisturiile de necropsier, vreau sa zic?

– Cred ca mai bine de o mie. Un cimitir in toata regula…

– Prin spitale, prin morgi, se mai incurca mortii…

– Avem proceduri stricte. Fiecare mort are eticheta cu nume, prenume si alte date personale de identificare, exista un proces-verbal care precizeaza sectia de unde vine, lucrurile care s-au aflat asupra lui. Daca as fi beat, probabil ca i-as incurca, dar nu e cazul.

– Apropo de betie. Zic unii ca necropsierul, inainte de a-si incepe treaba,serveste un ,,intaritor de curaj”…

– Am auzit si eu despre povestile astea care circula vesel printre cei vii. Unora chiar li se pare suspect faptul ca eu nu beau. Ar fi aiurea: ce-ar spune medicii, rudele decedatului, lumea? M-as lasa de slujba. Aici e nevoie de mult respect. Este vorba despre respectul pentru istoria unui om. Istoria unui om, orice statut ar fi avut el, trebuie respectata. Ma amuza faptul ca unii cred ca am si o cota speciala de alcool oferita de spital si, mai in gluma, mai in serios, imi sugereaza sa chefuim putin facând apel la aceste rezerve… speciale.

– Printr-un cimitir medieval englezesc, paznicii au auzit voci din cripte. Unii dintre cei inmormântati fusesera in moarte clinica si au prins viata. Pentru a evita asemenea drame, s-a hotarât ca fiecare mort sa aiba un clopotel legat de mâna. Daca invia careva, clopotelul, aflat deasupra mormântului, anunta… minunea. La morga buhuseana a inviat vreunul?

– N-a inviat nimeni, dar am fost prevazatori. Nici colegii din alte spitale nu cred c-au patit-o. In camera frigorifica este un buton pentru o sonerie care este un fel de goarna, cum au TIR-urile. Daca mortul invie, apasa pe buton si va fi mare larma in curtea spitalului. Pâna acum n-a folosit nimeni soneria…

-Nu ma dau in vânt dupa atmosfera de morga, dar, in urma cu niste ani buni, morga buhuseana era un spatiu inospitalier de tot…

-Acum, totul s-a schimbat. Avem morga cu standarde europene. In camera propriu-zisa pot sa incapa, la nevoie, 25 de morti, in camera frigorifica altii 10. N-as spune povestea aceea cu… ,,tot sa mori”, dar avem conditii civilizate.

– Un profil al necropsierului?…

– Un profil ideal: trebuie sa fie un om tare de fire, mai curajos. Dar nu toti necropsierii au aceste trasaturi. Eu, de pilda, sunt mai milos, dar meseria este meserie. Cineva trebuie s-o faca.

-Ai un spor salarial, probabil ca amarât, dar intreb: colegii din spital nu te invidiaza?

-Da, probabil ca unii ma invidiaza putin, dar n-ar accepta niciodata postul meu. Sunt unii care n-ar putea pune mâna nici pe un sicriu, dar ce sa mai zic de un cadavru…

-Ai necropsii pe care le refuzi, necropsii care-ti creeaza un mare disconfort?

-Fireste! Atunci când este vorba despre rude sau prieteni, medicul anatomopatolog sau cel legist inteleg situatia in care ma aflu si apeleaza la un alt necropsier. Simt un disconfort maxim atunci când copiii decedati sunt obiectul muncii. Intr-o zi, din cauza unui accident, am avut patru cazuri de acest fel. M-a marcat enorm. N-am mâncat toata ziua, am fost foarte abatut, abatut… Una este sa faci necropsie când este vorba despre adulti, alta este situatia in cazul copiilor. Dramele au grade diferite de nenorocire…

-Banuiesc faptul ca in fiecare cadavru poti citi povestea sau povestile nespuse sau nestiute ale unui om…

-La intrebarea asta ar trebuie sa va raspunda medicii. Eu… tai, dumnealor decripteaza povestea, povestile… Doctorul vede daca a baut, a fumat, a avut boli despre care nu stia nimeni, accidente prin tinerete… Uneori, chiar si rudele apropiate ramân uimite atunci când afla despre bolile de care a suferit mortul, despre suferintele de care nu s-a tratat si nu s-a plâns niciodata. Da, un cadavru poate spune povesti nestiute, triste; dar niste povesti adevarate…

-Riscuri ale meseriei?…

-Riscul de a contacta boli. Am un echipament de protectie aproape ca astronautul, dar, chiar si asa, riscurile nu dispar. Sa nu uitam si de avantaje. Vazând atât de des cum arata plamânii unui fumator, m-am lasat, de ani buni de fumat. Si, mirându-ma, îi intreb pe cei apropiati, pe prieteni, ma intreb pe mine, de ce nu ne ocrotim mai mult sanatatea, de ce nu mergem mai des la un control medical? Ducem autoturismul la revizia tehnica, din doi in doi ani, din cauza ca, altfel, ne amendeaza politistul, dar de noi nu avem grija, cu toate ca stim ca ne va amenda… viata.

Ion Fercu

sursa: desteptarea.ro